Ana Violeta si-a primit cerceii
Soţia lui Bănică jr. a avut probleme cu alăptatul, din cauza operaţiei de cezariană
La doar patru zile de la sosirea pe lume a celui mai mediatizat bebeluş din România, vestiţii părinţi, Andreea Marin şi Ştefan Bănică jr., s-au şi grăbit să-i ofere primul cadou. Micuţa Violeta poartă deja perechea de cercei din aur alb, cumpărată cu ceva vreme în urmă.
Andreea Marin i-a pus fetiţei sale, Ana Violeta, o superbă pereche de cercei din aur alb, ne-a declarat, ieri, prof. dr. Bogdan Marinescu, directorul Spitalului “Panait Sârbu” din Bucureşti, medicul care a adus-o pe lume pe micuţă.
“E o frumuşică şi cu cercei, şi fără. Cerceluşii sunt dintr-un metal alb, presupun că e aur alb, şi nu au pietricele. De fapt, sunt nişte cercei care să-i protejeze urechiuşele, până se cicatrizează găurile”, a mai precizat prof. dr. Marinescu. Potrivit medicului, ambele paciente se simt foarte bine.
“Dacă, la început, au fost mici probleme cu alăptatul, aşa cum se întâmplă cu fiecare femeie care naşte prin cezariană, acum, totul s-a rezolvat. Şi asta e foarte bine, pentru că Ana Violeta este o mâncăcioasă”, a adăugat specialistul, care, ieri, în jurul prânzului, îl aştepta pe Ştefan Bănică jr. să vină să ia fetele acasă.
“Şi doamna Marin, şi fetiţa se simt foarte bine, motiv pentru care pot pleca acasă oricând. Ştefan (n.r. - Bănică jr.) a spus că vine să le ia”, a încheiat prof. dr. Bogdan Marinescu. Andreea şi Ştefan au reuşit până în prezent să ţină ziariştii la distanţă, chiar dacă o armată de fotografi păzeşte nonstop poarta spitalului. În ciuda faptului că Zâna Surprizelor a declarat că nu-şi va face fata mascotă, se zvoneşte că ea preferă o anume revistă mondenă căreia să-i acorde, în exclusivitate, primele fotografii ale fetiţei ei.
Deşi gurile rele susţin că acela care o va năşi pe Ana Violeta e şeful Andreei, Valeriu Lazarov, surse din anturajul celor doi ne-au declarat că lucurile nu stau întocmai aşa. Mai mult, Lazarov, care îşi anunţase sosirea în ţară de Crăciun, şi-a amânat brusc vacanţa pe plaiurile natale, din cauza unor contracte în derulare, în Spania.
Sursa:Click
Post a Comment